Sunt cel mai frumos din orașul acesta,
Pe străzile pline când ies, n-am pereche,
Atât de grațios port inelu-n ureche
Și-atât de-nflorite cămașa și vesta.
Sunt cel mai frumos din orașul acesta.

Născut din incestul luminii cu-amurgul,
Privirile mele dezmiardă genunea,
De mine vorbește-n oraș toată lumea,
De mine se teme-n taină tot burgul.
Sunt Prințul penumbrelor, eu sunt amurgul...

Nu-i chip să mă scap de priviri pătimașe,
Prin părul meu vânat, subțiri trec ca ața,
Și toți mă întreabă: sunt moartea, sunt viața?
De ce-am ciorapi verzi, pentru ce fes de pașe?
Și nu-i chip să scap nici pe străzi mărginașe...

Panglici, cordeluțe, nimicuri m-acopăr,
Când calc, parcă trec pe pământ de pe-un soclu.
Un ochi (pe cel roz) îl ascund sub monoclu
Și-ntregul picior când pășesc îl descopăr,
Dar iute-l acopăr, ca iar să-l descopăr...

Celălalt ochi (cel galben) îl las să s-amuze
Privind ♥♥♥ se țin toți ca scaiul de mine.
Ha! Ha! Dac-ați ști cât va șade de bine
Sărind, țopăind după negrele-mi buze.
Celalalt ochi s-amuză și-l las să s-amuze.

C-un tainic creion îmi sporesc frumusețea,
Fac baie în cidru de trei ori pe noapte
Și-n loc de scuipat am ceva ca un lapte,
Pantofi cu baretă-mi ajută zveltețea
Și-un drog scos din sânge de scroafă, noblețea.

Toți dinții din gură pudrați mi-s cu aur,
Mijlocul mi-e supt în coreset sub camașe,
Fumez numai pipe de opiu uriașe,
Pe brațul meu drept tatuat-am un taur
Și fruntea mi-e-ncinsă cu frunze de laur.

Prin lungile, tainice, unghii vopsite,
Umbrela cu cap de pisică rânjește.
Și nu știu de ce, când plimbarea-mi priește,
Când sunt mulțumit c-am stârnit noi ispite,
Din mine ies limbi și năpârci otrăvite.

Din mine cresc crengi ca pe pomi, mătăsoase,
Și însăși natura atotștiutoare
Ea însăși nu știe ce sunt: om sau floare?
Sau numai un turn rătăcit printre case,
Un turn de pe care cad pietre prețioase?

Sunt cel mai frumos din orașul acesta,
Pe străzile pline când ies n-am pereche,
Atât de grațios port inelu-n ureche
Și-atât de-nflorite cămașa și vesta.
Sunt cel mai frumos din orașul acesta.